logo mobile

25 ANI DE RESPECT, ÎNDRĂZNEALĂ ȘI PERFORMANȚĂ - POVESTEA EXPUR

 

Septembrie este luna în care numărăm rezultatele, dar și un moment potrivit pentru o retrospectivă a evoluției EXPUR în România. De 25 ani, EXPUR își scrie pagina de succes în România, un moment perfect pentru celebrare.
Pe 29 septembrie, echipa de management a Grupului Avril a fost în România alături de partenerii EXPUR, trecând în revistă filele importante din istoria companiei, începând cu anul 1992, când compania a fost înregistrată, și trecând prin toate momentele importante și provocările ivite de-a lungul timpului.  

200 de participanți au avut imaginea de ansamblu a transformării unei industrii întregi și au avut ocazia de a-i cunoaște pe oamenii din spatele rezultatelor comune și de a discuta oportunitățile viitoare.

Domnii Jean Phillippe Puig, Yves Delaine, Gabriel Krapf, Jean Baptiste Bachelerie,  Michael Vaton, Xavier Dorchies, Alain Brinon, Peter Tagge, Bernard Sargis, alături de domnul Pascal Pinson și de echipa locală, au oferit un mesaj puternic prin prezența alături de partenerii invitați și prin discursurile susținute.
“Cred cu tărie că prin respect, îndrăzneală și performanță, dar și prin perseverență și ieșirea din zona de confort, găsim calea spre a evolua. Este o viață întreagă aproape de când creștem și căutăm orizonturi unii alături de ceilalți și vă mulțumesc pentru aceasta. Contribuția voastră este inevaluabilă.”, a spus Pascal Pinson, directorul general al EXPUR.

Dar care ar fi fost evoluția companiei fără oamenii săi? Luând în considerare că cel mai valoros bun al unei entități este echipa sa, EXPUR a a avut și un eveniment dedicat, alături de angajați, în Slobozia, pe 19 octombrie. Întâlnindu-i și premiându-i pe cei mai dedicați angajați, precum domnul Constantin Uzea, cel mai vechi angajat al fabricii de la Slobozia, care lucrează de 46 ani în același loc, a fost un moment aparte.

“Aceste persoane care aleg să petreacă aproape jumătate de secol alături de noi și care ne-au oferit cea mai de preț resursă a lor – timpul – sunt atât de rare astăzi și merită toată aprecierea din lume. Ne-au învestit cu toată încrederea, perseverența și dedicarea și cred că ei trebuie să fie în lumina reflectoarelor ca adevărați eroi”, a adăugat domnul Pinson.


Domnule Uzea, ce v-a făcut să rămâneți în același loc de muncă timp de 46 ani? Care a fost cea mai vizibilă schimbare pe care ați simțit-o în acești ani în comunitatea în care trăiți, în societate?
Când am absolvit școala profesională și m-am specializat ca electromecanic, compania care mi-a dat ocazia să pun în practică cele învățate a fost Fabrica de Ulei de la Slobozia. Aceasta a devenit a doua mea familie și locul în care am întâlnit un grup de oameni cu aceeași dorință puternică de a învăța. Am crescut împreună, am trecut prin multe dificultăți, începând cu schimbările sociale și de regim politic, cu trecerea de la sectorul public la cel privat, cu nesiguranța că fabrica va rămâne deschisă în anumite momente, dar am continuat să sperăm la o situație mai bună, care a venit după mai mulți ani, odată cu preluarea fabricii de către EXPUR. Siguranța locului de muncă a devenit o certitudine dacă există seriozitate și profesionalism; este o lecție pe care am învățat-o atunci.

Aveți un lucru constant în viață la fel de “tânăr” ca meseria dumneavoastră?
Întotdeauna mi-a plăcut sportul, iar pasiunea mea de-o viață a fost fotbalul pe care am avut ocazia să îl practic chiar în echipa fabricii când aceasta participa la campionatul județean. Dar vorbind despre sport, în general, atât la începuturile mele, cât și acum, este o realitate că suntem buni la tenis